[VERSE 1: Nwanda]
Ăștia nu-s vrăjitori, sunt scamatori
Impostori, cartofori care-mi servesc vrăjeală
Dar vezi tu, că am prea mulţi ani de şcoală, şcoala vieţii care-i cea mai dură
Fără-ndoială, n-am încredere în nimeni, sunt suspicios
Că NW nu mai e prostul care a fost
Deci, fii serios şi ia-ţi înapoi osul de ros
Că nu halesc jumătăţi de măsură sau resturi, boss
Nu-i loc de sinceritate, adevăru-i un bumerang
Se întoarce, te loveşte pe neaşteptate, zdrang!
De-aia scriu voalat, forţat să mă exprim nuanţat,
Într-o lume a nuanţelor, unde totu-i trucat
Că lumea adoră poveşti, adoră când rosteşti
Minciuni frumoase, deci, trebuie să-nveţi să-i prosteşti
Scopul scuză mijloacele, nu-i cazul să te urăşti
E ok atâta timp cât tu ştii cine eşti
Şi atâta timp cât nu o arzi ipocrit,
Când te uiţi în oglindă, eşti sincer cu tine, ştii de unde ai pornit,
Şi admit că uneori mint în mod voit,
Da-s nevoit că în mod vădit când te mint te fac fericit
Şi am obosit să te iau pe drum ocolit
Ca un şofer de taxi şcolit ce îţi serveşte un discurs încâlcit
Deloc explicit, evit să dau de bănuit,
Te asigur, că în mod negreşit te-ai păcălit singur.
[Chorus: Deliric]
Lasă-mă să te mint, că te mint frumos,
Realitatea nu e roz, nu-i pe roţi, n-are rost
Să îţi zic tot ce ştiu, să îţi zic tot ce vreau
Mai bine să te mint decât să îţi zic pe şleau
Lasă-mă să te mint, că te mint frumos,
Realitatea nu e roz, nu-i pe roţi, n-are rost
Să îţi zic tot ce ştiu, să îţi zic tot ce vreau
Mai bine să te mint decât să îţi zic pe şleau
[VERSE 2: Nwanda]
Rostesc cuvinte magice în contexte tragice
Expun teorii, filosofii, metode practice,
Vin cu remedii, reţete clasice pentru răni noi
Dar tu respingi tratamentul şi te superi degeaba
Şi suferi în zadar, şi iar trebuie să schimb placa
Să îţi zic cuvinte ce par nuferi albi care răsar peste un lac murdar
Să torn un pic de miere într-un pahar cu amar.
Lasă-mă să te mint, că te mint frumos,
Cuvintele n-au cost, de aia-s generos,
N-are rost să încerc să recunosc, sunt orgolios,
Şi destul de anxios cât să mă pun la adăpost
Nu te aştepta să mă dau de gol, mintea îmi e călăuză
Atunci când sufletu-i chior.
Jucător cu vechime ascund în interior,
Lucruri ce nu trebuie spuse, adevăruri ce dor.
Nici un gest ce trădează, nimic ce se citeşte
Am instincte care mă apără, intuiţie care îmi vorbeşte
Peştele ăsta-i alunecos, îl scap printre deşte'
De ce am minte, cine pe cine păcăleşte?
Nu-ţi spun ce cred, nu-ţi spun ce simt
Îţi spun doar ce vreau eu să ştii, te mint.
Îţi spun doar ce vrei tu să-auzi şi-n schimb
Îmi doresc doar să te văd zâmbind.
[Chorus: Deliric]
Lasă-mă să te mint, că te mint frumos,
Realitatea nu e roz, nu-i pe roţi, n-are rost
Să îţi zic tot ce ştiu, să îţi zic tot ce vreau
Mai bine să te mint decât să îţi zic pe şleau
Lasă-mă să te mint, că te mint frumos,
Realitatea nu e roz, nu-i pe roţi, n-are rost
Să îţi zic tot ce ştiu, să îţi zic tot ce vreau
Mai bine să te mint decât să îţi zic pe şleau