[Strofa 1]
Sincer, sănătate îi cer lui Dumnezeu
Și un vânt puternic când sunt jos să mă ridice ca pe un zmeu
La greu abilitatea de a mă confrunta cu frica
Durerea și incertitudinea care domină clipa
Am înțeles că nu e iarnă să n-aducă primăvara
Dar vreau să știi că vremuri grele îmi pun pe umeri țara
Sincer, nu pot să spun că sunt un bun creșțin
Că doar când am probleme mari mi-aduc aminte să mă închin
Și nu mă-nclin când vine vorba de divinitate
Că am un suflet mare, dar nu e printre cele mai curate
Recunosc că l-am vândut când mi-a fost foame
Dar totuși, Doamne, îți mulțumesc că nu mi-ai dat pe mână arme
Tu mi-ai dat credința, factor social și etic
Extrem de important, plus un limbaj poetic
Pentru care, să fiu sincer, rămân dator pe veci
Și când mă iei, într-un izvor de inspirație să mă îneci
[Strofa 2]
Îmi recunoșți privirea, e rece ca Antarctica
Și n-am prea multă carte, dar testează matematica
Când vine vorba să-mi adun tot ce am muncit cinstit
Sincer, sub hainele de firmă sunt sărac lipit
Dar sunt iubit și fericit că pot să-mi trăiesc visul
N-am de gând să-l vând să-mi cumpăr după paradisul
Visul omenirii am auzit că-i libertatea
Și o prețuiesc cât pot de mult, la fel și sănătatea
Chimicale ieftine vin să aducă fericirea
Îmi strâng de mâna jumătatea, țin departe omenirea
Tată, sper să nu cumva să fii dezamăgit
Că mai am unu care crede că nu-s bun de nimic
În timp e adevărat că ți-am greșit de multe ori
Dar nu uita că drumul meu n-a fost pavat cu flori
Când vreau să rup lanțurile îmi duc gândurile sus
Dar de unde pleacă drumul e lung și greu de parcurs