Prost by El Nino
Prost by El Nino

Prost

El Nino * Track #14 On Marele Alb

Prost Lyrics

[Strofa 1]
Ai început s-auzi mai rar cât de frumoasă ești
Pentru că ești frumoasă doar atunci când zâmbești
Adică ai început să fii nervoasă zi de zi
Și-am realizat în timp că ți-am vopsit inima-n gri
N-am mai avut un somn liniștit de ceva timp
N-am înțeles cu cine lupt și de ce trebuie să înving
Mă simt singur, deși e alta în locu' tău
Încerc să fiu mai bun cu ea, dar parcă sunt tot mai rău
Deși pare totul nou mă lovesc de trecut
Că tot mai des te văd cu el, parcă am fi noi la început
Trup și suflet, unul lângă altul
Doi îndrăgostiți diferiți ce calcă asfaltul
Cât teatru ți-am jucat, câte piese, iartă-mă
Iată piesa de-ai cerut-o tu, iartă-mă
Și lasă-mă să fiu fericit în altă parte
Că vezi și tu bine, lângă tine nu se poate

[Strofa 2]
Am fost plecat puțin și aproape c-am uitat
Că m-ai putea uita, că te-ai uitat la alt bărbat
Îmi plac zdrențele, în cazino și noaptea
Dar sper că n-ai uitat cât de mult îmi place partea
Când te mângâi până adormi, dimineața la cafea
Te voiam dulce, să fii la fel ca ea
Și culmea e că am rămas cu-n gust amar
Că te-am cunoscut curat și-acum mă simt așa murdar
Că te-am lovit și te-am mințit, că n-am plecat când mi-ai cerut-o
Ți-am cerut inima, mi-ai dat-o și ți-am rupt-o
Într-un final mi-ai zis să-mi caut alta, să te uit
Și-ai zis-o atât de des că am căutat și mi-am găsit
Și-acum regret c-am fost o curvă, tu regreți?
Să nu uiți vorba asta: "băieții sunt băieți"
Și-ai face bine să mă ierți, că prea ți-am scris frumos
Dar eu iarăși sunt finuț și tu iar mă iei de prost

Your Gateway to High-Quality MP3, FLAC and Lyrics
DownloadMP3FLAC.com