Marea evadare (outro)

[Strofă]
Mi-am hrănit, inconștient, fiecare slăbiciune
Pân-am devenit, încet-încet, o mortăciune
Dar nu-mi trebuie o minune, ci numai fapte bune
Și ani întregi de liniște, pentru rugăciune
Am crize de greață, de la dulceață literaturii
De la stilu de viață, și izul de piață al culturii
Vreau o casă mică, undeva-n mijlocul naturii
Să-mi hrănesc sufletul, cu frumusețea lecturii
Să pătrund, pe rând, în tainele agriculturii
Să am decât o haină, și ceva din-trale gurii
Că și strămoșii noștrii
Trăind mai simplu-n loc să tot facem pe cocoșii
Pentru lux, ca proștii
În timp ce sclavim, pentru câțiva RON pe lună
Nu mușc mâna ce hrănește, dar nici nu mănânc din mână
E incredibil cum iau Sfintele Taine-n glumă
Unii, și schimbă Sfânta Liturghie, la săptămână
Deci, păstrează tu tot ce e modificat genetic
Dă-mi Biserica, de la Prea-nesimțitul de eretic
Ia-mi proprietatea, gloria, toate condițiile
Dă-mi identitatea, istoria, tradițiile
Vreau înapoi, la noi, în familia creștinească
Și sănătatea trupească, și duhovnicească
Demnitarii, să ne dea demnitatea românească
Pentru care a trebuit ca alții să se jertfească!
Poți să-ți muncești brațele, până-ți verși mațele
Deși doleanțele o să-ți crească, odată cu creanțele
Dar nu uită să zâmbeșți în toate circumstanțele
Făcând voia Domnului, nu ce zic instanțele
Mă uit înapoi, mi-am cam plătit chitanțele
Da-s sătul de război, mi s-au irosit și gloanțele
Și-n plus, nu există imagini mai macabre
Decât cazarma când arde, sau camaradul când cade
Peste alte cadavre căutând alt adăpost, tu
Cum poți să mai faci pe prostul, când e mult prea mare costul
Pentru o gradare postum? Sau care-i rostul
Când, de fapt, sunt pentru mine eu, cel mai mare monstru?
Și dacă n-am fost mai bun, mai cult, mai clar
Îți doresc ție măcar să poți mai mult, că doar
Așa vom merge mai departe, spre culmi înalte
Cu iubire bunătate, blândețe, demnitate
Și cu credință-n Dumnezeu, vei reuși mereu
Dar nu te abate de la drum, oricât îți e de greu
Sau vei fi un martor trist, ca al lui Iehova
Când zilele se duc mai repede, ca Don Juan și Casanova
De-aia am apucat un pix, m-am apucat de scris
Și ți-am zis prin ce trec, Infern sau Paradis
Tu măcar ai grijă, să nu repeți greșelile mele
Dacă tot te-am plictisit atâția ani cu ele
Pictând din acuarele, și cu bune, și cu rele
De unde cânta păsărele, sau urlă cucuvele
Dar asta am trăit, asta am simțit, asta am fost
Pentru unii: geniu, pentru alții: doar un prost
Doar că mântuirea, n-are treabă cu inteligența
Dacă nu trăiești, degeaba mai vezi esența