[Strofă]
Aici comiţi omor barbar, gen "Conan"
Dar scapi cu suspendare, că ai mare cont bancar
Sau eşti mai sărman ca un orfan african
Şi tremuri ca trancanu' la răcanul adus cu arcanul?
De unde atâta lux, tati, ca în Vatican
Şi de noi ai zice că suntem numa-n Ramadan?
Şi juma' din copiii de pe glob sunt robi
Muncind pentru nababi snobi
Cum să aprob caractere mai slabe ca puii de Crevedia, ce ne cerşesc simpatia?
Timp în care tot profită, de reveria ce a cuprins România
Amestecând cuvântul cu erezia, democraţia cu tirania, adevărul cu fantezia
Şi ar fi schimbat şi ortodoxia cu mistria, calculând cu geometria
Cum poţi pune casa pe roţi, dar neştiind cum poţi să îi muţi temelia
Ce zidesc ei nu rezistă deloc
Ca nişte castele făcute din nisip sau cărţi de joc
Vor fi arşi toţi de foc, venind din Cer
Traficanţi de plăceri şi alţi participanţi la flagel
Că nu e de-ajuns să te-nfiori de la diori
Mii de tonuri de culori, sau acorduri de viori
Îţi trebuie dragoste, dar când e cu forţa e viol
Adică frică, şi restu-s bozgori, jidani şi ciori
Că asta vor, să ne dezbine
Tocmai de-asta pozează în ambasadori, poţi să vezi bine
Că tineri, bătrâni, romi, români
Şi-au luat stăpâni mercenari păgâni
Care nu dau 2 bani pe nimeni
Zi-mi cine, cine-şi iubeşte ţara ca mine?
Mureşanu' a zis-o bine
Mihai, Ştefan, Corvinii, ei
Îngroapă sub istorie epigonii de azi
Care ne fac, pe toţi, să ne simţim ca-n Alcatraz
Prin ce fac, mă simt mic
Dar când văd ce faceţi voi, vă zic:
NU REPREZENTAŢI NIMIC
Cu vanitate şi gândire foarte raţională
Dar fără spirit sau identitate naţională
Suntem un ghimpe pentru FMI, e limpede
Că ai mai multe şanse să te ridici, c-un scripete
Când corporaţiile câştigă teren la propriu
Şi fac războaie pentru gaz, petrol sau opiu
Deschide-ţi sufletul şi deschide-ţi ochiul
Marile puteri fac totul în interes propriu
Săracia Indiei, dispariţia Palestinei
Tragedia Siriei, inaniţia Argentinei
Uită-te la ce a făcut Chevron în Ecuator
Înainte să ceri avize, piratule vânzător
Exact la fel şi în Brazilia
Bulangii deversând, accidental, în ocean mii de barili, iar
Noi riscăm rezervele de apă dulce, atuncea
Când o să le permitem să distrugă Tulcea
Pentru gaze de şist, lumea tace din plisc
Nu vrea să afle de risc, şi-i cât se poate de trist
Aur + cianură = ură
Otrăvind natură umană şi vegetală-n egală măsură
Şi toate astea pentru confort
Ca şi cum poţi face ceva bun şi durabil, fără efort
Tu poţi să te scarpini după ceafă ca Păcală
Pipăindu-ţi burta goală, căscând de plictiseală
Îmi ţii morală, cardeală banală de vară, că-s conspiraţionist
E doar patriotism, dar tu o arzi cam sionist
Înainte credeam că nu vezi, cu timpul
Am văzut că nu vrei să accepţi un adevăr simplu
O să îl găseşti în carte, nu pe Lună sau pe Marte
Nu într-o lună sau un an, te mântuieşti, dar te dai deoparte
De gânduri deşarte, ce aprobate deja te despart de har, te
Împing foarte departe-n spate, până la păcate de moarte, frate
C-ai demnitate de român
Trădat pe o sumă de bani, dător la banci, 100 de ani de acum
Ai probleme de toate tipurile
Şi liderii îţi cer mai multă putere să le rezolve, chipurile
De parcă nu le-ai ştii tertipurile şi trucurile
Doar că tu tot speri că or să se-ndrepte lucrurile
2000 de ani de creştinism, şi valori similare la daci
Sunt urme clare pe care să calci
Că nu poţi ştii concret, ce-i corect, din ce-i pe net
Dar dacă vrei să retuşezi un autoportret
Ăsta-i mediul perfect
Asediul cu efect întârziat în intelect
Iluzia că n-ai defect
Fiindcă-n faţa Lui, nimeni nu-i fără greşeală
Şi mândria vine prima, frate, fără-ndoială
Identitate was written by Cedry2k.
Identitate was produced by Anno Domini Beats.
Cedry2k released Identitate on Sun Nov 18 2012.