Între vis şi realitate

[Strofă]
Țara asta-i o epavă, dar ei vor totul pe tavă
Luând și suflete cu ei, mutând pioni pe tablă
Vărsând deșeuri în apă, și chimicale-n sol
Și-ți otrăvesc creierul, cu ce dau la televizor
Dar tu stai legumă-n turmă, deși nu mai e de glumă
Zile bune rămân în urmă, urmează furtună
Și deși urlă o parte din tine, ca lupii la lună
Eșți legat la gură, și suferință se adună
Cât să-ndur? Cât să fiu supus? Cât să mai trag?
Cât să muncesc? Cum să prosper, când sunt furat?
Cum să te cred? Cum să te-accept? Cum să mă fac să uit
O istorie întreagă, ce mă leagă de acest pământ?
Am un suflet de român, fără stăpân
Și-am o tonă de respect pentru străbuni
Am rugăciunea dobândită, ce mă face să sper
Și am credință, ce ridică rugăciunea la Cer
E rezistența de pe-ntreg pământul românesc, simte esența
Nu-i lăsa să-ți fure existența