Poezii-Album Cosmos

1.
Am adăugat cu grijă
La mirosul pernei tale
Visuri calde și senine
Nepătate de cruzimea
Lumii mele nesătule,
Egoiste și fatale.

Am adăugat cu grijă
La mirosul pernei tale
Moleculele-mi de piele
Infectate cu secreții
De pe urma sărutărilor
Letale

Am adăugat cu grijă
La mirosul pernei tale
Bucățele de cuvinte
Scrise-n lună,
Scrise-n stеle,
Scrise-n palmă.

Am adăugat cu grijă
La mirosul pernеi tale
Niște raze de apus,
Furate subtil, pe-ascuns
Dintr-un poem nescris, nespus.

Le-am adăugat cu grijă,
Le-am lăsat în perna ta,
Când te cheamă la culcare
Tu să simți pe-obrazul moale
Toată gingășia mea.

2.
nu plec
dar mă-ntorc
vreau să te mai am un pic
atât cât încă pot

mai vreau să mă mai certi un pic
îmi place încă
acum cât încă îți mai pasă
acum cât încă nu mi-e frică

acum cât mă grăbesc să fur ceva
știind că nu ştiu dacă îmi vei da
când totul curge de la sine,
când încă îmi mai spui:
"Ne mai vedem și mâine!"

nu știu unde să merg când mă alungi
acasă nu-i nimic interesant
nu știu cum să m-adun când mă arunci
ca pe-un copil de-ai săi părinți uitat

nu știu ce să mai fac când nu mă vrei
eu caut liniștea în ochii tăi
ca un copil de de-ai săi părinți uitat
când nu mă mai iubești, eu ce mă fac?!

3.
Eu plâng când vreau să plâng
Şi râd când mă simt bine;
Eu sunt aici să cânt
Şi cânt când sunt cu tine.

Eu strig de vreau ca cineva
Să mă audă,
Eu tac când mă privești,
Când îmi zâmbești

Când lumea-ntreagă mă iubeşte
Dar TU mă defineşti.

Eu am și vise, și dorințe,
Şi mici plăceri,
Sunt simplă ca oricare alta,
Eu nu sunt vreun mister

Eu nu m-ascund după citate,
Filozofii luate de pe net;
Eu sunt așa cum sunt pentru că, poate,
Poate pentru că eu încă mai cred.

4.
Tu nu vei ști ce spun atunci când tac,
Tu nu vei ști pe unde sunt, ce fac,
Tu nu vei ști când eu te voi chema,
Tu nu vei ști nici când te voi uita.

Eu nu-ți voi spune când îmi va fi dor
Şi, crede-mă, să tac nu e uşor;
Când va durea eu nu te-oi mai striga,
Nu vei afla nici când m-oi vindeca.

De-ți va fi foame nu voi alerga
Cu borşul roşu pân' la ușa ta;
De-ți va fi frig, eu nu te-oi încălzi...
Mă vei striga, eu nu te-oi auzi...

Şi singur singurel te vei trezi
Şi doar durerea te va îmblânzi,
Şi-o vei simti ca pe ceva firesc;
Vei ști atunci ca nu te mai iubesc.

Atunci când vei striga numele meu,
Când dorul va răcni cu glasul tău,
Inconjurând tot globul pământesc,
Vei ști atunci că nu te mai iubesc.

5.
Incep să fiu ca tine,
Incep să mă urasc,
Pentru tot ce spun,
Pentru tot ce fac,
Tot ce iubesc,

Pentru că-s mai puțin
Decât ai vrea să fiu,
Pentru că eu sunt moartă,
lar tu atât de viu.

Incep să fiu ca tine
Şi, Doamne, cât urăsc
Că ai mereu dreptate
lar eu mereu gresesc...

Şi când mă faci să tremur
De frica nu știu cui,
Tu eşti al tuturor
Eu sunt a nimănui.

Incep să vad ca tine
Ca viața n-are sens;
Incep să simt ca tine,
Şi ca un fapt divers

Se-ntâmpla sa fiu bine,
Momente mici si scurte,
Cand mintea mea dusă
La mare sau la munte

Şi inima e caldă;
De ce mă duc pe... minus
Când eu sunt minunată
Şi sunt atat de buna?!

Și mă vor toți barbații,
Dar nu-nțelege nimeni
Eu nu vreau pe niciunul;
Te vreau numai pe tine.

Frica nu ma tine
Eu nu ma tem de ea;
Eu ma tem de mine,
De "eu" prin prisma ta;

Eu cea Minunată,
Dar veşteda cumva,
lubita ta frumoasă,
Încă iubita ta.

6.
Eu văd fulgi, tu vezi cenuşă;
Eu văd casa, tu vezi uşa;
Eu văd soarele, tu - luna;
Tu-mi vezi toate rănile,
Eu la tine nu văd una.

Tu vezi lacrimi și durere,
Eu - lumină, cer senin;
Tu îmi spui că eu sunt slabă
Când m-alungi și eu revin.

Eu sunt focul,
Tu eşti fierul,
Fierul tare, dur și rece;
Dar când flăcăra mi-e mare
Îți văd ochii licărind
Când prin fier căldura trece.

Tu eşti doar ce vrei să fii,
Eu sunt tot ce vreau să vrei;
Tu vezi viața o povară,
Eu văd viața-n ochii tăi.

Curge ploaia peste noi;
Tu mă mângâi, eu te cred,
Dar când plâng de dor în ploaie
Lacrimile nu se văd.

7.
O dată pe lună, cam așa,
Eu mă-ntorc în grădina ta.
Acolo mă caut, acolo mă adun,
Căci m-am pierdut undeva
Între scara blocului și drum.

Grădină în care am stat aşa puțin,
Dar uite cum doare chiar dacă mă abțin.
Grădina despre care am scris atât de mult...
Îmi plac castanii, îmi place să-i ascult.

Grădina unde acum miroase fin
A dor și uitare, a dulce pelin,
A dragoste mută, a praf peste cărți;
Eu stau în grădină, de ce nu mă vezi?

O dată pe lună, cam așa,
Eu mă întorc în grădina ta.
Acolo e cerul sub care iubeam...
Atât mi-a rămas, atâta mai am.

8.
Şi cum mă mângâi tu, nu poate soarele;
Şi cum împuști tu, nu pot nici armele;
Şi cât de dur poți fi,
Dar la final de zi
Tot te iubesc.

Cum mă cunoști, nu mă cunosc nici eu.
Cum nu te am niciodată, şi tu mă ai mereu...
Şi cât de rău poți fi,
Dar la final de zi
Tot te iubesc.

Ştiu câți centimetri are răsuflarea ta,
Ştiu cum miroase pielea ta de catifea,
Ştiu cum te zbati în somn când ai un vis urât;
Când ai un vis frumos, știi cum te văd zâmbind?...

Atunci când dormi tu și liniștea tace,
Parcă și timpul curge mai încet,
Mi-e frică să respir, te veghez în pace,
Căci mâine nu știu dacă te mai văd.

9.
Fă doi pași înapoi
Ca să văd mai bine
Care-i distanța dintre noi
Şi împreună ce ne ține.

Fă doi pași înapoi
Să văd imaginea de ansamblu,
Să văd mai bine ce ne desparte,
Să înțeleg ce adevăr ne leagă.

Îmi place să mă uit la tine
Când bei, mănânci, respiri, râzi, taci, vorbeşti;
Dar cel mai mult când uiți de mine,
Când scoți chitara și-o iubeşti.

Eu n-am crezut că te mai pot iubi,
Eu n-am crezut vreodată că va ține;
Pe tine nu prea te-a ținut,
Încă mă ține doar pe mine.

Ne despărțim în fiecare dimineață
Şi ne-mpăcăm la fiecare asfințit;
Când pui capul pe perna noastră,
Ne doare dorul în fiecare zi.

Nu vreau să-nchei această poezie
Dar totul are un sfârşit, așa este firesc;
Tu mă iubești, mi-o spui și chiar te cred,
Dar eu abia aștept să nu te mai iubesc.

10.
nu mă doare, nu mă arde, nu mă ține,
nu mă ia, nu mă doboară, nu-mi mai vine,

treci la NU;

nu mă roade, nu mă sparge, nu m-apasă,
nu mă mai interesează, nu-mi mai pasă,

eşti trecut;

nu mi-e dor, nu mă omor, nu mă atrage,
nu mă cheamă, nu mai vreau, nu mă mai trage,

te-ai pierdut;

nu-i sictir, nici egoism, nu-i despre mine,
e despre sufletul ce nu-ti mai aparține:

tu m-ai durut.