Neprevăzut (de Charles Baudelaire)

[Traducere liberă: Charles Baudelaire - Neprevăzutul]
Când bătrânul său tată în chinuri murea
Harpagon privindu-l căzu pe gânduri
Şi îngrijorat şi agitat se tot întreba:
"Oare or fi în pod destule scânduri?"
Îşi zice Celimena bucuroasă:
"Nu e normal s-am inima curată, pe cât sunt de frumoasă?"
Inima ei: arsă, prăjindu-se încă în Iad la foc infinit de pucioasă
Ştiu un MC, e monument de prostie
Convins şi el că scrie filozofie
Se dă deştept că-i ateum, mă ia cu tâmpenii mereu
Gen "Arată-mi-L tu pe Dumnezeu!"
Da' dintre toţi cel mai bine-l ştiu pe unu' care seamănă cu mine şi nu-şi alege drumu'
Fă un cui, bre, că mă las de mâine, dar până una-alta, hai să ne mai dregem cu unu'!
Timp în care ceasul îngână: "Degeaba-l mai avertizezi.. Nu vezi şi tu, mă
Cât de orb, surd şi trecător e omul, ca un zid vechi pe care insectele-l fărâmă şi-l dărâmă?"
La urmă vine unu' sarcastic cu tupeu fantastic: "V-amintiţi, spun eu
Că L-aţi negat zilnic pe Dumnezeu, idolatrizând chipul meu? Beţi morţi din vinul meu!
În sufletele voastre mi-aţi făcut altar
M-aţi şi pupat în cur, că asta vă e firea
Mă ştii? Sunt Satana, cu râsul de barbar
Enorm şi invalid că însăşi omenirea
Cum să credeţi, băi urâţilor mascaţi
Că-l păcăliţi pe Maestru cu aşa o farsă proastă?
Şi cum să speraţi c-o să vă cumpăraţi
Un loc în Rai cu averea voastră fabuloasă?
E răsplată vânătorului bătrân
Ce se-ascunde-n ceaţă, până-nhaţă prada-n piaţă
Prin marile tenebre am să vă duc în zbor
Acolo unde toată bucuria vă-ngheaţă
Prin marile tenebre, prin munţii fără creastă
Îmi croiesc drum prin cenuşa voastră
Gonesc spre un palat cât mine de mare şi de grotesc
Făcut pe temelia păcatului omenesc
Şi-n el mi-am mândria, faima, istoria."
În acest timp, pe deal, un înger sună gloria
Acelor care refuză să piardă credinţa;
Şi cad în genunchi, simţind din plin umilinţa:
"Doamne, Îţi mulţumesc că mă laşi să simt durere, căci Calea e căinţa
Şi văzând că viaţa mea e-n mâinile Tale, simt cum prind putere în toată fiinţa
Împlinească-Ți-se voinţa!"
Trompeta o umple dulce cu sunetele ei calde, apusul acestui cules de vie sfântă
Şi vocea ei urcă spre cer şi-ncântă pe toţi aceia, a căror laudă o cantă