Jokerul de inimă neagră

[Strofa]
Sunt Jokerul de inima neagra, imi porti pica
Des cad pe ganduri, fiinta mea nu se ridica
Raman tot mai pustiu, ca omori printe vietati
Privirea mea e rationala, nu are judecati
Viitori paznici izolati in ruinele mele mentale
Sugruma amintiri, ignor sansa de salvare
Cat de dulce e pierzania, fumez sub luna plina
Condamnat la viata, capul meu nu se inclina
Pereti asculta oameni in asteptarea Doamnei lor
Ii privesc increzator, nu cred ca-n viitor
Se vor trezi, pasi multi asteptati de trecute
Speranta legate in amagire devin tot mai placute
Si crunta-i vindecarea, fiindca-i jertfa permanenta
Pier in focul stelelor, insa moartea e absenta
Dreptul cel mai pretios mi-a fost amputat
Raman sub (?) orfane, total debusolat
Imi aduc aminte seara, cand ti-am spus tot
Cea mai mare greseala semnata: “cu ce scop?”
Am ales cu inima, sper sa repar cu mintea
Nu inteleg rostul, dar sigur inaintea
Mesajului de ramas bun imi voi schimba gandirea
Si voi regreta alegerea facuta, insa omenirea
Din care tu, demult (?) faci parte
Ma va judeca mereu, sentinta pentru eternitate
Doborat de insomnii, sprijin sabia pe scut
Inchid ochii incet, in subconstient ajung
Tristetea-mi zambeste cand vad o urma de speranta
Iesirea din depresie: o simpla usa fara clanta
Azi nu ma poti misca, refuz orice atingere
Privirea ta n-ajuta, inspira respingere
Cerul este fals ca zambetul tau
Cerul este fals ca zambetul ei