[Intro]
Un pic de zgomot pentru Vlad Dobrescu!
Mersi mult c-ați venit, fraților
Mersi mult
Bucurați-vă de album (Vlad Dobrescu, Vlad Dobrescu, Vlad Dobrescu, Vlad Dobrescu, Vlad Dobrescu, Vlad Dobrescu, Vlad Dobrescu, Vlad Dobrescu, Vlad Dobrescu)
Cum l-au scos din plastic
Lumea-i zice clasic
Îmi place asta, las-o așa
Ah, yeah
[Strofa 1]
Încă de când pot să-mi aduc aminte, am fost fascinat de rap
Și-am ales să fac asta, deși erau și multe altele
Scop final să-mi scot albumu', îs obsedat
Că tre' să capete magna cum laude
De la oricine-l aude
Cum l-au scos din plastic
Și lumea-i zice clasic
La cât l-am lucrat, zic
Și eu că n-o să-i dea skip
Nici peste cinci, zece sau cincizeci de ani
Primesc respect de la freshmen-i și de la veterani (ah)
Dar îmi citesc felicitările în autobuz
Da, produsu-i super
Însă-n sine, mă simt ca un loser
Dincolo de impresii
's-un MC depresiv
Care a pătruns în mainstream
Printr-o eroare-n Matrix
Și nu-mi găsesc locu', alții parcă-s pești în apă
Simt c-am să mă sufoc, dacă nu schimb ceva-n grabă
Trebuie să aleg altă rută
Sau o să se-aleagă prafu'
Fac vreo nefăcută
Și o s-ajung cel de-al treilea cadavru'
Că deși fac parte dintr-un grup, mă simt atât de singur
Și sunt sigur că nu-s singuru'
Și-am auzit cum mulți care-au mizat totu' pe-un singur vis
Când s-au trezit din el, s-au sinucis
Și acum trăiesc cu sentimentu'
C-am câștigat la loto, și imediat după-aia am aruncat biletu'
De-aia vi le spun în caz că vă gândeați
C-o ard prost
În caz că vă-ntrebați
Toți pe unde-am fost
[Refren]
După sfârșit
Frate, se pare c-am reușit
Am așteptat momentu' ăsta o grămadă de timp
Da' când luminile s-aprind
Și toată lumea dă să plece
Sala, ca și sufletu' meu, rămâne rece
După sfârșit
Frate, se pare c-am reușit
Știi cât am tras pentru asta? O grămadă de timp
Da' a trecut cum a venit
Și toată lumea dă să plece
De fapt, cred că ies și eu un pic
Mă întorc în zece
După sfârșit
[Punte]
Ah, și-a trecut ceva timp, yeah
[Strofa 2]
Okay, revenind la momentu' prezent
Am reușit să mă liniștesc să-mi fac un trai decent
Dar în rest, mă mai vezi live numa' cu CTC-u'
Pare c-am terminat quest-u' și acum fac side quest-uri și DLC-uri
Mi-am tot zis că mai las un pic să treacă
Apoi las un pix să treacă
Peste foaie și să povestească
Că-n viață am trecut prin multe
Da' m-au ținut departe, și-acum sper că mai are cine să le-asculte
Doar că odată cu demonii, mi-am alungat și îngerii
Care-mi stăteau pe umăr și-mi șopteau ce să zic pe beat
Publicu-i greu de mulțumit
Jumate s-au plictisit
Cealaltă jumătate strigă, nu cumva să mă schimb
Până la urmă, ăștia-mi spun
Că am doar un album
Da' pân-acum
N-au reușit să scoată altu' mai bun
Cred că de-aia încă dai de oameni ca mine
Care-mi zic: „Haide cu ele până n-ajungem ca Biden”
Că rap-u' fără Vlad e
Ca house-u' fără boabe
Deci fără doar și poate
C-am să-l duc și mai departe
Doar să las îndoieala și paranoia
Că dacă ții prea mult un as în mânecă, după-aia scoți un doiar
Lașii nu-ncep treaba, leneșii n-o termină
Să-ți eviți destinu' mi se pare direct crimă
Deci jur că nu-i mai las să-mi ducă doru'
Când îl ascultă p-ăsta în premieră, deja îl scriu pe următoru'
[Refren]
După sfârșit
Frate, se pare c-am reușit
Am așteptat momentu' ăsta o grămadă de timp
Da' când luminile s-aprind
Și toată lumea dă să plece
Sala, ca și sufletu' meu, rămâne rece
După sfârșit
Frate, se pare c-am reușit
Știi cât am tras pentru asta? O grămadă de timp
Da' a trecut cum a venit
Și toată lumea dă să plece
De fapt, cred că ies și eu un pic
Mă întorc în zece
După sfârșit
[Outro]
Știu c-a trecut prea mult timp
Da, hahaha
A trecut ceva timp, dar n-are nimic
Reluăm călătoria de-unde am rămas
Bine ați revenit
După sfârșit
După sfârșit was written by Vlad Dobrescu.
După sfârșit was produced by 1st Official.
Vlad Dobrescu released După sfârșit on Fri Dec 06 2024.