Balada criticului

În ţara unde omul poartă nume de-animal
Chemându-se, după voinţă, porc, leu sau cal
Se spune că-ntr-o noapte ursitoarele s-au dus
Să ursească la copiii nou-născuţi
În prima casă se născuse un copil frumos
Venit pe lume cu căiţă de om norocos
Notându-şi numele cu grijă în carnetul lor
Îi spuseră mamei în cor:

REFREN:
Femeie, fiul tău are suflet de artist
Un dar ce la puţini le e sortit!
Fă-l pictor, scriitor, sau violoncelist
Şi va fi negreşit om vestit!

Şi după ce-şi primiră onorariul cuvenit
Plecară mulţumite-n altă casă la ursit
Acolo un copil cu fruntea-ngustă şi ochi răi
Plângea-ntruna chinuind părinţii săi
O clipă ursitoarele în cumpănă au stat
Nefericitei mame neputând să-i dea vreun sfat
Şi după ce se mai gândiră încă vreun ceas
Începură a vorbi într-un glas:

Cu acordurile de pe refren:
Femeie, pesemne, de urs te-ai speriat
Pe când copilu-n pântec îl purtai
Sau soţul ţi-e departe sau prea mult ai fumat
De-ai putut să naşti aşa subdezvoltat!
Păi, nu poate munci fizic, nici intelectual
Şi dacă totuşi vrei să-l foloseşti
Sau îl expui în spirt sau îl faci critic muzical
Şi de-l plimbi prin bâlciuri te îmbogăţeşti!

Fireşte, ce v-am povestit s-a întâmplat cândva
La noi astfel de lucruri nu se pot întâmpla...
La nooooi...
La noi, de-ai ruşinea de-a fi critic muzical
Cu nume de-animal, au la vreun săptămânal...
Te consideră toţi om normal!