6 Dimineața

[Verse 1]
Șase dimineața-n parc, pe bancă și timpu’ sare
Ca gându’, de la una, la alta, sufletu’ doare
Ce tare când credeai c-aveai parte de-o oarecare
Alinare, când credeai că te iubește
Zâmbește și mai departe stai pe spate
Cu capul rezemat te uiți la stele, toate
Nu-s căzătoare, dar dorințele-s fumate
Doar una, frate, dacă se-mplinește
Și-altе gânduri impregnate-n simțăminte
Tе minte cine spune că poți rezolva-n cuvinte
Atât de ireal, că nu ești tu cel ce gândește
E veștedă sămânța ce născuse o poveste
M-am tot depărtat ușor, ușor, tocmai de mine
Și-mi place că mă văd de la distanță și-mi convine
Extemporal din mine, la materie dau note
Da’ sufletu-și dorește mai multă lumină, Goethe

[Chorus]
Cântă cucuveaua, trece-un avion
Fâlfâie degeaba jaluzeaua la balcon
Mă gândesc la toată, goală, după plină
N-am putut să zic „la toate” și-asta mă dezbină
Nici nu știu ce doare, îmi reprim bătaia
Inimii-n fața scării de bloc, începe ploaia
Fuge după artă, moartă, după vie
Lasă strigătul sihastru de nimicnicie

[Verse 2]
Panoramez spre exterior de dinăuntru
Sinestezic, singuratic, intrinsec și harpagon lăuntru
Gânduri au rămas alambicate și văd clar, mă bântuie
Ce-i antidot se perimează
Nu mai am și-mi cere trupu’, mintea, sufletu’ să simtă
Surmenat de gol, nevrotic, surescită
N-am crezut că pot să, n-am simțit, ce simți
Ci doar știam, nu poți să știi emoții cât de idiot!
Se mutilează atâtea idei de formă și, totuși, e concav
TACI! Degeaba-artistu’ mă-nțelege când copilu’ e bolnav
Te rog, intră-n vintrele mele s-auzi cum dârdâie
Și-mi pâlpâie tâmplele-n cântece
Se bâlbâie Euridice-n mine când mă-ntreb de ce n-am cugetat
Ce-aș putea să... nu știu, că n-am dreptu’ să-ți pretind nimic...
De ce? Cum? Că nu te pricepeam
Nu se legau cuvinte-n minte, d-asta-n interior urlam!
Acum sunt vindecat

[Chorus]
Cântă cucuveaua, trece-un avion
Fâlfâie degeaba jaluzeaua la balcon
Fuge după artă, moartă, după vie
Lasă strigătul sihastru de nimicnicie
Nici nu știu ce doare, îmi reprim bătaia
Inimii-n fața scării de bloc, începe ploaia
Mă gândesc la toată, goală, după plină
N-am putut să zic „la toate” și-asta mă dezbină